Noutățile clubului „Firul Ariadnei” în ajun de An Nou

La trecerea dintre ani am realizat că am cam uitat să postez noutățile clubului psihologilor „Firul Ariadnei”. În continuare vin cu o retrospectivă a celor 3 ședințe de la sfârșitul anului 2017.

Elemente și tehnici de lucru din art-terapie pentru diminuarea stărilor de anxietate au exersat peste 30 de psihologi în cadrul seminarului „Tehnici de art-terapie pentru dezvoltarea competențelor afective”, moderat de Orehova Inga (art-terapeut ăn Art-Studio culori ale fericirii) și Curașov Inga (psiholog, gimnaziul nr. 53).

Moderatorii au propus participanților să exploreze propriile emoții cu ajutorul cardurilor Oh. În partea a doua a seminarului participanții au creat o poveste în grup, iar la finalul activității au exersat metoda fractalelor.

Deși clădirea CPSP, unde tradițional își desfășoară activitățile clubul „Firul Ariadnei”, în luna noiembrie era în plină reparație, ședința din 30.11.2017 nu a fost amânată. Ea s-a desfășurat în sala festivă a LT „M. Koțiubinski” (str. M. Eminescu, 54).

În cadrul seminarului cu tema „Dezvoltarea comportamentului asertiv la elevi” moderatoare Garuța Cătălina (psiholog, Liceul de Limbi Moderne și Management) au propus participanților să exploreze tipurile de comportament prin prisma a 4 imagini de animale: măgar (comportament pasiv), taur (comportament agresiv), cobra, câinele (comportament asertiv). Prin intermediul exercițiului „Balanța” participanții au comparat „Ce te deranjează la cei din jur?” și „Ce îi deranjează pe cei din jur la tine?”; au analizat lista drepturilor personale, dar și cele 7 tipuri de comportamente dificile; și-au evaluat nivelul asertivității.

La ultima ședință din anul 2017 moderatorii Perciun Natalia (psiholog CPSP), Gavrilița Ilga  (psiholog CPSP) și Curașov Inga (psiholog, gimnaziul nr. 53) au informat participanții cu elemente și strategii psihologice de lucru în managementul conflictului prin dramatizarea unui studiu de caz și analiza conflictului prezentat din perspectiva cadrului didactic, al părintelui și al elevului.

 

Foto de la seminare: Tehnici din Art-terapie, Managementul conflictelor

Materiale:

teste

Арт-терапия в коррекции детских страхов

Программа “Коррекция страхов и тревожности у детей дошкольного и младшего школьного возраста”

Leave a Reply